|
|
Sectia de Neurochirurgie
|
|
|
Secția de Neurochirurgie din cadrul SCJUBV, înființată în anul 1982, a cunoscut o dezvoltare continuă, iar în momentul de față în acest serviciu activează o echipă tânără și profesionistă implicată atât în tratamentul pacienților cu afecțiuni de urgență, cât și în tratamentul pacienților cronici.
Brașovul este cunoscut în țară ca cea mai importantă zonă turistică. Aceasta clasificare binemeritată aduce pe lângă beneficii și situații neprevazute reprezentate de urgențe traumatice. Calitatea turismului brașovean cuprinde la criterii și posibilitatea asistentei medicale de urgență. Una din misiunile SCJUBV este și acordarea serviciilor medicale în regim de urgență pentru pacienții politraumatizați.
Intervențiile chirurgicale pentru pacienții cu patologie cronică neurochirurgicală oferite de SCJUBV: patologia tumorală cerebrală, traumatologia cranio-cerebrală, hidrocefalia, traumatologia vertebro-medulară (rahisinteză), patologia infecțioasă a sistemului nervos central și patologia degenerativă a coloanei vertebrale.
Sala de operație recent reorganizată deține următoarele dotări:
- Microscop operator
- Craniotom
- High speed Drill
- Cadru Mayfield
- Aparat de radiologie mobil (C-arm)
- 2 aparate de electrocoagulare
- Instrumentar de microchirurgie
- 3 truse de craniotomie
- 2 truse pentru chirurgie spinală
|
|
|
|
Contact
|
|
|
|
|
|
|
|
Anunțuri
|
|
|
| Colectare medicamente expirate - Wednesday, July 24, 2024 Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov anunță lansarea unui program de colectare a medicamentelor expirate, în scopul protejării sănătății publice. Colectăm medicamente de orice tip, inclusiv tablete, capsule și picături.
Pentru asigurarea selectării și predării corecte a acestor medicamente s-a amenajat în Pavilionul Central, în spațiul folosit de agentul de pază de pe str. Octavian Augustus, vis-a-vis de farmacia Catena, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 08:00-10:00. Colectarea se va face sub supravegherea strictă a personalului din farmaciile cu circuit închis ale spitalului.
|
| Prima prelevare multi-organ în Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brașov, în anul 2024 - Friday, May 31, 2024
Prima prelevare multi-organ în Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brașov, în anul 2024
În după-amiaza zilei de 30.05, familia pacientului diagnosticat cu moarte cerebrală,trecând peste teribila veste, a avut puterea de a dărui o nouă șansă la viață altor oameni aflați în suferință. În aceeași noapte , în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov , a avut loc prelevarea multi-organ de la pacient aflat în moarte cerebrală, având diagnosticul de accident vascular cerebral hemoragic masiv.
Pacientul a fost internat în secția clinică A.T.I. I, având o evoluție nefavorabilă, și pentru care s-au inițiat teste de moarte cerebrală, care în final au confirmat diagnosticul de moarte cerebrală, conform Protocoalelor Naționale în vigoare.
Astfel, în blocul operator , s-a realizat prelevarea de organe (ficat, rinichi, cornee) de către echipe medicale specializate de la Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice . Echipa A.T.I. care a asigurat suportul vital pe durata prelevării a fost formată din Dr. Grusea Dragoș -coordonator intraspitalicesc de transplant, Dr. Galbineanu Simona- kdp, Dr. Tatomir Raluca -kdp, Dr. Sala Ioana - medic specialist ATI și medicii rezidenti Dr Jitaru Ruxandra, Dr Sifft Michael și Dr Ichim Mădălina .
Din echipa anestezică au mai făcut parte As. Mintenaș Elena și As. Bozianu Gabriela .
Mulțumim în primul rând familiei care a fost de acord cu prelevarea și care a oferit o șansă nouă la viață altor oameni aflați în suferință gravă, echipelor de prelevare din București și Cluj, care au făcut tot posibilul ca gestul familiei să nu fi fost în zadar, si , nu in ultimul rând ,întregului personal din secția ATI implicat în menținerea în condiții fiziologice a donatorului.
|
| Cursul de puncție biopsie prostatică transperineală ghidată ecografic și fusion RMN – ediția 3 - Monday, January 29, 2024 Pentru detalii, click AICI.
|
| Campanie europeană de informare și liber acces la informații în domeniul protecției consumatorilor - Wednesday, March 22, 2023 Pentru informații suplimentare ,click AICI.
|
| Anunț privind examenul de grad principal - Thursday, January 12, 2023
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunț privind pregătirea profesională gratuită a asistenților medicali asigurată de către OAMGMAMR. - Thursday, January 12, 2023
Pentru detalii,click AICI.
|
| Avizul anual de liberi practici pentru autorizarea exercitirii profesiei de asistent medical general - Monday, October 24, 2022 Pentru detalii, click AICI.
|
| Program inscriere la examenul de grad principal sept.2022 - Monday, July 25, 2022 Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind examenul de grad principal 2022 - Friday, April 15, 2022
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind actele necesare la angajare pentru medicii rezidenti anul I, sesiunea Noiembrie 2021 - Monday, December 6, 2021
Pentru detalii, click AICI.
|
| Necrolog - Thursday, November 19, 2020
Draga noastra colega, Roxana Burja, s-a indreptat spre ceruri, de unde ne va veghea pe toti! Durere nemarginita si lacrimi pentru TINE, suflet aparte si bland! Drum lin spre ingerii la care ai ales sa pleci.
D-zeu sa te aiba in paza Lui!
Nu te vom uita niciodata, vei ramane mereu in sufletele si inimile noastre.
Te vom iubi mereu!
COLECTIVUL INTERNE 3.
|
| Anunt privind programul serviciului RUNOS - Monday, November 16, 2020
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind acreditarea ziaristilor la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov - Thursday, October 29, 2020
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind reguli din Unitatea de Primire Urgente a jud. Brasov in contextul SARS-COV-2 - Tuesday, September 15, 2020
Pentru detalii click AICI.
|
| Anunt privind activitatea centrului de recoltare probe biologice LAM-Central - Wednesday, August 12, 2020
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind practica de vara a studentilor - Thursday, July 9, 2020
In contextul epidemiologic actual, avand in vedere transmiterea comunitara, la nivelul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov s-a decis intreruperea activitatii de practica de vara pentru studentii facultatilor de medicina pe durata starii de alerta.
|
| Anunt privind programul Secretariatului - Wednesday, June 24, 2020
Avand in vedere contextul epidemiologic actual, incepand cu data de 23.06.2020 programul de lucru cu publicul la Secretariatul institutiei este cuprins intre orele 09:00 - 11:00. Predarea documentelor se va face pe adresa de mail a spitalului sau la geamul compartimentului Secretariat, fiind interzis accesul in incinta birourilor.
Pentru detalii, click AICI.
|
| Anunt privind activitatea serviciului RUNOS - Monday, March 30, 2020In cotextul raspandirii infectiei cu COVID-19, programul de lucru cu publicul al serviciului RUNOS se va desfasura zilnic, in intervalul orar 09:00 - 10:00.
|
| Anunț privind achiziția de Servicii medicale de transport sanitar asistat cu ambulante de tip/B1/B2 - Thursday, March 26, 2020Pentru detalii, click AICI.
Pentru caietul de sarcini, click AICI.
Pentru acordul-cadru de achizitie, click AICI.
Pentru formularul standard pentru documentul unic de achizitii europene, click AICI.
Pentru documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica, click AICI.
Pentru formulare, click AICI.
Pentru strategia de contractare, click AICI.
|
| Anunt privind programul secretariatului - Wednesday, March 25, 2020
In contextul raspandirii infectiei cu COVID-19, SCJU a dispus urmatoarele masuri: inregistrarea documentelor la registratura SCJU se va face doar intre orele 10:30 - 12:00.
Va multumim pentru intelegere!
|
| Anunt privind activitatea Serviciului Anatomie Patologica - Monday, March 23, 2020 Ridicarea cadavrelor cazurilor medico-legale de la morga anatomie-patologica, impreuna cu actele aferente necesare, se va face zilnic, strict intre orele 8-10, pentru reducerea expunerii personalului cu activitate prosecturala la riscul contaminarii virale.
Pentru detalii, click AICI.
|
| Comunicat de presa COVID-19 - Tuesday, March 3, 2020
Comunicat de presa, click AICI.
Ce trebuie sa stiti despre COVID-19
Definitie de caz, click AICI.
Lista zonelor cu transmitere comunitara extinsa, click AICI.
Metodologia de supraveghere, click AICI.
Sfaturi utile pentru populatie:
-Sfaturi privind utilizarea mastilor, click AICI;
-Intrebari si raspunsuri despre COVID-19, click AICI.
10 reguli de urmat, click AICI.
|
| Examinari RMN in contract cu Casa de Asigurari - Wednesday, February 12, 2020 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov efectueaza examinari RMN in cantract cu Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Brasov .
Informatii la Tel: 0733046582
|
| Anunt privind activitatea de voluntariat - Monday, July 22, 2019
Anunt privind activitatea de voluntariat din cadrul SCJUBv, click AICI.
|
| RECTIFICARE - Friday, July 5, 2019 RECTIFICARE pentru anuntul din data de 20.06.2019. Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Tuesday, July 2, 2019 SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante pe perioada nedeterminata:
- 2 posturi de registrator medical debutant la Ambulatoriul Integrat al SCJUBv;
- 1 post de registrator medical la UPU-SMURD.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Thursday, June 27, 2019
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante perioada nedeterminata:
- 2 posturi de asistent medical la UPU-SMURD;
- 5 posturi de asistent medical debutant la UPU-SMURD.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Wednesday, May 29, 2019
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi:
- 1 post contractual vacant pe perioada nedeterminata de operator I- Serviciul Contabilitate;
- 1 post contractual vacante pe perioada nedeterminata de contabil IA- Serviciul Contabilitate.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Monday, May 20, 2019
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:14 posturi vacante de infirmiera,5 posturi vacante de ingrijitoare si 3 posturi vacante de brancardier.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Friday, May 10, 2019 SCJUBv scoate la concurs urmatoarele posturi, publicate in Viata medicala nr.19/10.05.2019:
- 1 post de medic specialist confirmat in specialitatea Chirurgie orala si maxilo-faciala la Compartimentul Chirurgie maxilo-faciala
- 1 post de medic primar confirmat in specialitatea Chirurgie toracica la Compartimentul Chirurgie toracica
- 1 post de medic specialist confirmat in specialitatea Oftalmologie la Compartimentul Oftalmologie
- 1 post de medic specialist confirmat in specialitatea Recuperare, medicina fizica si balneologie la Sectia Recuperare, medicina fizica si balneologie I-Pavilion Astra
- 1 post de farmacist specialist confirmat in specialitatea Farmacie generala la Farmacia 101-Pavilion Central
- functia de farmacist-sef la farmacia 104, Pavilion Astra
- functia de sef Centru de Hemodializa.
Inscrierile se fac in periaoda 10.05.2019 -24.05.2019. Pentru vizualizarea anuntului click AICI.
|
| Anunt - Thursday, April 18, 2019
PROTOCOL privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanta pentru personalul contractual din cadrul SCJUBv, click AICI.
|
| Necrolog - Monday, March 4, 2019
Comitetul Director al SCJUBrasov este alaturi de doamna Dr.Andrei Laurentia, impartasind durerea pricinuita de trecerea in nefiinta a tatalui dumneaei.
Sincere condoleante !
|
| Concurs - Friday, December 14, 2018
SCJUBv scoate la concurs urmatoarele functii: sef Sectie Chirurgie generala II si sef Serviciu Anatomie patalogica, publicate in Viata Medicala nr.50/14.12.2018.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Monday, November 26, 2018
SCJU Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 5 posturi vacante de asistenti medicali in specialitatea medicina generala;
- 1 post vacant de asistent medical in specialitatea balneofizioterapie
- 2 posturi vacante de infirmiera
- 3 posturi vacante de ingrijitoare
- 1 post vacant de registrator medical la Compartimentul de Primire si Externare a Bolnavilor.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Monday, November 26, 2018
SCJU Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea unui post vacant de economist 1A la Serviciul de Management al Calitatii Serviciilor Medicale.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Monday, November 26, 2018
SCJU Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea unui post vacant de economist II la Serviciul de Achizitii Publice, Aprovizionare si Contractare.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Thursday, November 22, 2018
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 2 posturi de brancardier (cu atributii de sofer) la Serviciul Judetean de Medicina Legala.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Thursday, November 22, 2018
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 2 posturi vacante de muncitor calificat-liftier la Atelierul nr.2
- 2 posturi vacante de muncitor necalificat la Biroul Administrativ-Transporturi
- 2 posturi vacante de ingrijitoare la Biroul Administrativ-Transporturi.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Thursday, November 15, 2018
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 2 posturi de asistenti medicali in specialitatea laborator clinic;
- 1 post de asistent medical in specialitatea radiologie.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Wednesday, November 14, 2018
SCJUBv organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 14 posturi de asistenti medicali in specialitatea medicina generala.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| NECROLOG - Thursday, November 8, 2018
Comitetul Director este alaturi de doamna dr. Vecerdi Cristina , impartasind durerea pricinuita de trecerea in nefiinta a tatalui dumneaei.
|
| Anunt - Thursday, November 1, 2018
EXAMENUL PENTRU FUNCTIA DE MEDIC SEF SECTIE REUMATOLOGIE VA AVEA LOC IN DATA DE 1 NOV, ORA 11.00, LA SEDIUL CENTRAL
|
| Anunt concurs - Friday, October 19, 2018
S.C.J.U. Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante la Serviciul de Management al Calitatii Serviciilor Medicale: un post de economist I si un post de operator II.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Friday, October 12, 2018
S.C.J.U. Brasov, scoate la concurs un post de medic in specialitatea Medicina interna, la Sectia clinica Medicina interna III-Pavilion Tractorul, post publicat in Viata Medicala nr.41/12.10.2018.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Friday, October 12, 2018
S.C.J.U. Brasov, scoate la concurs un post de medic primar in specialitatea Ortopedie si traumatologie, la Sectia clinica Ortopedie-traumatologie, post publicat in Viata Medicala nr.41/12.10.2018.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Monday, October 8, 2018 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta anunta desfasurarea unui concurs in data de 01 noembrie 2018, pentru ocuparea posturilor de: electrician, liftier, muncitor necalificat si ingrijitoare. Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Friday, September 28, 2018
S.C.J.U. Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:13 posturi de infirmiera, 3 posturi de ingrijitoare. Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI.
|
| Anunt concurs - Wednesday, September 19, 2018 Concurs pentru post medic specialist cardiologie.
Pentru detalii accesati sectiunea CONCURSURI.
|
| Anunt examen - Wednesday, September 19, 2018 Examen intern de promovare in functia de economist II. Pentru detalii consultati sectiunea CONCURSURI.
|
| Anunt concurs - Monday, August 20, 2018
SCJU Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 2 posturi vacante de referent de specialitate cu studii superioare (S) la Serviciul RUNOS.
Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Inscriere la concurs - Thursday, August 9, 2018 SCJU Brasov face in perioada 10.08.2018-27.08.2018, inscrieri la concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi :
-Sef sectie Recuperare, medicina fizica si balneologie II - Pavilion Tractorul
-Sef sectie Recuperare, medicina fizica si balneologie I - Pavilion Astra
-Sef Sectie Reumatologie Pavilion Astra
-Sef Sectie Clinica Oncologie medicala
Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Tuesday, July 10, 2018
SCJU Brasov organizeaza in perioada 01.08.2018-03.08.2018, concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 1 post de brancardier la Sectia clinica Medicina Interna I;
- 1 post de manipulant bunuri la Compartimentul de gestionare a lenjeriei de spital.
Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Friday, July 6, 2018
SCJU Brasov, scoate la concurs un post de medic specialist in specialitatea cardiologie, la Compartimentul Cardiologie interventionala, post publicat in ViataMedicala nr.27/06.07.2018. Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Tuesday, July 3, 2018
SCJUBrasov scoate la concurs doua posturi de medic specialist in specialitatea Medicina de urgenta la UPU-SMURD, publicate in Viata Medicala nr.26/29.06.2018. Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Friday, June 29, 2018
SCJUBrasov organizeaza, in data de 20.07.2018, concurs pentru ocuparea unui post vacant de brancardier la Serviciul Judetean de Medicina Legala. Detalii insectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Tuesday, June 26, 2018
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov, organizeaza in perioada 17.07.2018-19.07.2018, concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 5 posturi de asistent medical in specialitatea medicina generala la UPU-SMURD;
- 1 post vacant de asistent social la UPU-SMURD
Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Anunt inscriere concurs - Monday, June 11, 2018 Inscriere la concurs sef Laborator Radiologie Imagistica Medicala in perioada 08.06.2018-22.06.2018.
Detalii in sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Selectie dosare concurs - Thursday, May 31, 2018 Au fost selectate dosarele pantru concursul pentru ocuparea posturilor de asistenti medicali si personal auxiliar, din perioada 04.06.2018-06.06.2018 .
Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Concurs - Wednesday, May 23, 2018
Concurs pentru ocuparea postului de auditor gradul II, in data de 18 iunie 2018, ora 10:00.
Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Thursday, May 17, 2018 Concurs pentru ocuparea postului vacant de medic in specialitatea epidemiologie in perioada 04.06.2018-05.06.2018.
Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Thursday, May 17, 2018 Concurs pentru ocuparea postului postului vacant de medic in specialitatea oncologie in perioada 29.05.2018-30.05.2018.
Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Wednesday, May 16, 2018 Concurs pentru ocuparea postului vacant de medic in specialitatea boli infectioase in perioada 29.05.2018-30.05.2018.
Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt concurs - Wednesday, May 9, 2018
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov organizeaza in perioada 04.06.2018-06.06.2018, concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 23 posturi vacante de asistent medical in specialitatea medicina generala;
- 1 post vacant de asistent medical in specialitatea balneofiziokinetoterapie;
- 7 posturi vacante de infirmiera
- 6 posturi vacante de ingrijitoare;
- 1 post vacant de brancardier
detalii si bibliografie in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Anunt privind concursul pentru medic si medic specialist in specialitatea chirurgie plastica - Monday, May 7, 2018
Anunt privind concursul pentru ocuparea postului vacant de medic specialist in specialitatea chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva si a postului vacant de medic in specialitatea chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva la Sectia Clinica Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva, click AICI.
|
| Anunt privind concursul pentru ocuparea postului vacant de medic specialist, chirurgie generala - Friday, April 13, 2018
Anunt privind concursul pentru ocuparea postului vacant de medic specialist in specialitatea chirurgie generala, click AICI.
|
| SCJUBv organizeaza concurs in perioada 04.05.2018-20.05.2018 - Thursday, April 12, 2018
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta organizeaza concurs in perioada 04.05.2018-10.05.2018, pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:
- 6 posturi vacante de asistent medical in specialitatea medicina generala la UPU-SMURD
- 3 posturi vacante de infirmiera la UPU-SMURD
detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| SCJUBv organizeaza concurs in perioada 20.03.2018-22.03.2018 - Thursday, March 1, 2018
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov organizeaza in perioada 20.03.2018-22.03.2018, concurs pentru ocuparea a doua posturi vacante de asistent medical in specialitatea nutritie si dietetica/medicina generala la Compartimentul de Dietetica. Detalii in sectiunea CONCURSURI din meniul principal.
|
| Comunicat de presa privind accesul vizitatorilor in SCJUBv - Friday, February 9, 2018
Comunicat de presa privind la accesul vizitatorilor in sectiile Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov, click AICI.
|
| Sectiunea Concursuri - Tuesday, January 9, 2018
In cadrul sectiunii CONCURSURI, din meniul principal, sunt publicate concursurile pe care SCJUBv le organizeaza.
|
| Comunicat de presa privind schimbarea locatiei Unitatii de Primiri Urgente - Monday, June 26, 2017
Comunicat de presa privind mutarea Unitatii de Primiri Urgente, click AICI.
|
| In atentia personalului medical al SCJUBv. - Friday, January 13, 2017 De pe Intranet, din sectiunea Comunicate interne, puteti descarca si vizualiza Algoritmii de practica medicala destinati asistentei medicale de urgenta si Recomandarile adresate pacientilor care parasesc structurile pentru primirea urgentelor.
|
| Documentatie pentru elaborarea si prezentarea ofertei de inchiriere spatii - Thursday, December 29, 2016 Pentru accesarea documentatiei click AICI
|
| Anunt licitatie publica - Friday, December 23, 2016
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov scoate la licitatie publica spre inchiriere un spatiu in incinta unitatii, in scopul organizarii in acesta a unui punct alimentar de tip catering/fast food. Licitatia va avea loc in data de 13.01.2017. Pentru detalii click AICI.
|
| Programari angajati control periodic Medicina muncii pt.2017 - Wednesday, December 7, 2016
Programari pentru controlul periodic al angajatilor la cabinetul Medicina muncii pentru anul 2017, click AICI.
|
| NECROLOG - Monday, December 5, 2016
Conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov, deplange trecerea fulgeratoare in nefiinta a celei ce a fost Balint Lenke, angajata de peste 20 de ani a spitalului ca sef atelier tehnic, lider de sindicat TESA Brasov cu o mare implicare in favoarea angajatilor pe care ii reprezenta.
Prin disparitia ei a lasat lumea mai saraca cu un om in adevaratul sens al cuvantului, un suflet mare dispus oricand sa ajute pe ceilalti.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
Vesnica amintire!
Condoleante familiei !
|
| Locatie cabinete Ambulatoriul Central - Friday, July 8, 2016
Incepand cu data de 11 iulie 2016, datorita lucrarilor de renovare de la SCJUBv, vor fi modificari in locatia si programul cabinetelor din Ambulatoriu Central. Programul cabinetelor este afisat in sectiunea "Ambulator integrat". Noua locatie a cabinetelor va fi urmatoarea: click AICI.
|
| NECROLOG - Wednesday, May 25, 2016 Conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov ,deplange trecerea in nefiinta la numai 51 de ani,a celei ce a fost dr.Roman Liliana Margareta,medic primar oncolog-seful sectiei clinice de oncologie medicala a spitalului.
In cei nouasprezece ani de activitate in cadrul spitalului ,dr.Roman Liliana Margareta a ingrijit si a tratat mii de pacienti in lupta cu o boala nemiloasa,lupta pe care in cele din urma a ajuns si ea sa o duca si in final sa o piarda.
Odata cu disparaitia ei lumea medicala este mai saraca.
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE!
Pioasa amintire!
|
| Mutare Serviciul R.U.N.O.S. - Wednesday, May 11, 2016
Serviciul R.U.N.O.S. s-a mutat in pavilionul central, etajul I, piramida de sticla. Accesul se face prin intrarea principala.
|
| In atentia medicilor din SCJUBv - Wednesday, April 13, 2016
Medicii angajati in SCJUBv ( cu varsta sub 35 de ani si fara locuinta), doritori a fi beneficiarii proiectului de alocare a locuintelor A.N.L. , sunt rugati sa ia legatura, pana in data de 14.04.2016, cu D-na Mihaela Nita, Sef. RUNOS, int:294.
|
| Anunt - Wednesday, December 2, 2015
Va informam ca a aparut pe intranet in sectiunea Comunicate interne urmatoarele:
-Ghid privind Enterobacteriaceae producatoare de carbapenemaze
-Guide Infection Control in the Hospital
-Diagnosticul, profilaxia si tratamentul infectiilor determinate de Staphylococcus aureus meticilinorezistent (MRSA)
|
| ANUNT IMPORTANT - Thursday, October 1, 2015
Va informam ca a aparut Regulamentul de functionare al Comisiei de Etica pentru Studii Clinice,care se afla pe site-ul spitalului SCJUBV, sectiunea Anunturi-Documente Interne,pentru mai multe detalii accesati sectiunea mai sus mentionata
|
| Anunt important-Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti,Moaselor si Asistentilor Medicali - Thursday, September 10, 2015
In atentia asistentilor medicali care au promovat examenul de grad principal ,sesiunea 2013 ,pentru detalii click AICI
|
| Concurs pentru ocuparea functiei de MANAGER SPITAL - PERSOANA FIZICA - Tuesday, July 7, 2015
Consiliul de Administratie al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica. Pentru detalii accesati sectiunea Concursuri din meniul principal.
|
| Comunicat de presa - Friday, June 12, 2015
Urmare a materialului difuzat in cadrul "Stirilor MIX TV" din data de 10.06.2015 cu tema "Scandal urias in Spitalul Judetean Brasov - Acuzatii grave la adresa medicului cardiolog Florin Ortan" conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov doreste sa faca urmatoarele precizari, click AICI.
|
| Comunicat de presa - Tuesday, May 19, 2015 Comunicat de presa
Va aducem la cunostinta ca victima accidentului rutier petrecut in cursul zilei de ieri pe DN 73 pe raza localitatii Cristian se afla internata pe sectia ATI a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov, starea acesteia fiind stabila dar grava.
Deasemenea nou-nascutul a fost transportat in cursul zilei de ieri la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Brasov.
La solicitarea familiei victimei, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta va respecta dreptul la confidentialitate al pacientului si nu va putea oferi pentru moment alte detalii referitoare la starea acestuia.
Purtator de cuvant
Dr. Vecerdi Cristina
Medic Sef Upu-Smurd
|
| INVITATIE DE PARTICIPARE CATRE ASOCIATIILE DE PACIENTI DIN JUDETUL BRASOV - Friday, March 20, 2015
Spitalul Judetean de Urgenta Brasov invita asociatiile de pacienti din judet sa ia parte la Consiliul de Etica ce va functiona in institutie.
In conformitate cu Ordinul Ministerului Sanatatii ,nr.145 din 11 februarie 2015,stabileste componenta Consiliului de Etica ,ce va functiona in cadrul spitalului Judetean de Urgenta Brasov , care invita asociatiile de pacienti sa participe la sedinta premergatoare celei de constituire a acestui forum.
Sedinta se va desfasura in 24.03.2015, la sediul Spitalului Judetean de Urgenta Brasov ,ora 13.00.Cu ocazia intalnirii, asociatiile de pacienti isi vor putea depune candidatura pentru Consiliul de Etica.
Pentru detalii, click AICI
|
| In data de 28.01.2015, centrala telefonica de la Pavilionul Tractorul va intra in revizie - Tuesday, January 27, 2015
In data de 28.01.2015 centrala telefonica din cadrul Pavilionului Tractorul va intra in revizie.
Incepand din data de 29.01.2015 apelurile vor fi preluate de centrala automata.
|
| Rezultatele finale la examenul de promovare in grad/treapta prof. din data de 02-04.12.2014 - Thursday, December 4, 2014
Tabel nominal cu rezultatele obtinute de candidatii inscrisi la examenul de promovare in grad/treapta profesionala sustinut in zilele de 02.12.2014-04.12.2014, click AICI.
|
| Rezultatele la proba scrisa , examen promovare grad/treapta prof.din 02.12.2014 - Tuesday, December 2, 2014
Tabel nominal cu rezultatele la proba scrisa, obtinute de candidatii inscrisi la examenul de promovare in grad/treapta profesionala in data de 02.12.2014 , click AICI
|
| SCJUBv organizeaza examen de promovare asistente med.si pers.auxiliar in data de 02-04.12.2014 - Monday, November 3, 2014
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov organizeaza examen de promovare in data de 02.12.2014-04.12.2014 ,pentru asistentele medicale si personalul auxiliar incadrat ca debutant,pentru vizualizare anunt si bibliografie, click AICI
|
| DOCUMENTE INTERNE - Tuesday, August 12, 2008
|
|
|
|
|
|
|
|